Soseaua e excelentă, dar dacă vrei să mergi, trebuie să fii sigur că și mașina ta e într-o stare „și mai excelentă”, pentru că va avea parte de multe provocări: urcușuri grele, serpentine extrem de strânse, coborâri abrupte și lungi. Verifică la plecare nivelul de ulei și de lichid de răcire. Frânele trebuie să fie într-o stare impecabilă și folosește cât de mult frâna de motor în coborâri. Iar dacă vrei să oprești pe traseu pentru poze — și vei vrea! — asigură-te că frâna de mână funcționează fără cusur.
Peisajele sunt de basm. Păduri dese, lacuri care oglindesc cerul (Oasa, Bistra, Vidra), serpentine care par desenate de un artist nebun și creste care îți taie respirația. Aici, fiecare curbă e o revelație.
Sus mă simțeam incredibil de bine, parcă eram în vârful lumii. Priveam în jos și nu vedeam doar valea, ci o întreagă stare de spirit. Mintea se liniștea, iar sufletul vibra. Mult hulita noastră țărișoară, se arăta în toată frumusețea ei. Hulită de noi, nu de altcineva. Ne place să ne victimizăm și o facem total gratuit. Absolut fără niciun motiv.
Stâna Ștefanu Transalpina
Și apoi, ca o regină a Transalpinei, apare Stâna Ștefanu. Aici, la poalele Vârfului Ștefanu (2051 m), unde Mărioara și Gheorghe Babu au transformat o stână adevărată într-un muzeu viu al gastronomiei și al obiceiurilor românești. Tocanul de oaie, bulzul de mămăliga cu brânză și smântână, jintița, siropul de muguri de brad — toate servite în oale de lut, cu linguri de lemn, într-un decor care te face să uiți ce an e. Și da, acel panou cu „produs tradițional românesc” și numele Băbu Maria? Confirmă autenticitatea locului.
Senzatia pe Transalpina
Ești acolo într-un moment perfect — când muntele răcorește, iar tradiția hrănește. E genul de loc unde nu mai contează câte notificări ai, ci câți nori se mișcă peste creste. Unde nu mai numeri kilometri, ci clipe. Și unde, pentru o vreme, nu mai ești „în vacanță” — ești acolo unde trebuie să fii. Senzația că lumea e mică și tu ești mare, că timpul se oprește și respirația devine rugăciune.
Dacă stai mai mult în zonă, ai timp să vizitezi și Peștera Muierilor și Peștera Polovragi, ambele foarte interesante, cu schelete de mamifere de mii de ani. Sunt locuri care te duc înapoi în timp, dar fără să te scoată din starea de bine.
Nu ai voie să ratezi Transalpina Ski Resort vara! Telecabina funcționează, trebuie să schimbi vreo trei până ajungi în vârf, unde e chiar rece, oricât de caniculă ar fi jos în oraș. Iar Lacul Vidra văzut din telegondola Transalpina Ski Resort e ca o pictură în mișcare. Pe măsură ce urci spre cota 2000, pădurile de molid se deschid ca o cortină, iar lacul apare jos, întins și tăcut, cu luciul lui albastru-verde reflectând norii și culmile din jur. E acel moment rar în care nu mai știi dacă privești natura sau o amintire care tocmai se naște. Telegondola, cu traseul ei de aproape 3 km, îți oferă o panoramă completă: Munții Lotrului, pădurile dese, serpentinele Transalpinei și, în mijlocul lor, Vidra — lacul care pare să adune toate liniștile din lume. Iar dacă ai norocul să prinzi lumina de după-amiază, când umbrele se lungesc și culorile se adâncesc, simți că ai urcat nu doar pe munte, ci într-o poveste.
Recenziile despre Transalpina sunt clare:
„Transalpina... un drum pe care l-am parcurs cu sufletul în gât și cu ochii larg deschiși. Peisajele sunt de vis, iar fiecare curbă îți oferă o nouă perspectivă asupra măreției naturii. Recomand cu toată inima!”„Am fost pentru prima oară pe Transalpina în 2011 și mi-am promis că voi reveni. Au trecut 12 ani, dar locul e la fel de impresionant.”
„Am ales să mergem joia, ca să evităm aglomerația. A fost o decizie inspirată — am avut parte de un drum liber, peisaje superbe și o stare de bine care ne-a însoțit tot weekendul.”
Se poate face traseul:
- Sebeș – Căpâlna – Obârșia Lotrului – Rânca – Novaci (135 km) sau invers, evident. Treci pe la Lacul Oașa și Tăul Bistra, unde în mod sigur vei face multe poze și vei mânca o plăcintă sau un langoș cu brânză.
- Sau: Petroșani – Obârșia Lotrului (prin splendidele Cheile Jiețului) – Rânca – Novaci (79 km) și te poți întoarce prin Târgu Jiu și și mai splendidul Defileul Jiului.
Portiunea cea mai spectaculoasă este Obârșia Lotrului – Rânca – Novaci, dar și Cheile Jiețului și Defileul Jiului sunt de-a dreptul fascinante. Sunt locuri unde natura nu se arată, ci se dezvăluie. Unde nu te simți turist, ci parte din peisaj.
Pe drum, vei întâlni tarabe cu produse bio, cafea, ceaiuri, ciocolată caldă, băuturi răcoritoare și oameni care zâmbesc sincer. Vei vedea textile tradiționale, miere, siropuri, pălincă, toate așezate pe mese acoperite cu țesături românești. E o piață a simțurilor, un festival al gustului și al privirii.
Și dacă te oprești, dacă te așezi pe o bancă de lemn și privești în zare, vei înțelege: Transalpina nu e doar un drum. E o linie trasată între cer și pământ. E locul unde muntele te privește și te întreabă: „Ai venit să urci sau să te regăsești?”
Aici, vântul nu bate — îți vorbește. Norii nu trec — te învăluie. Și tu nu conduci — plutești.
Dacă simți că orașul te apasă, că timpul te grăbește și că sufletul tău cere aer, Transalpina te așteaptă. Nu cu semafoare, ci cu serpentine. Nu cu claxoane, ci cu liniște. Nu cu reclame, ci cu priveliști. Ia-ți un weekend liber. Pune în bagaj dorul de munte!
O pagină de jurnal montan
Transalpina nu mi-a oferit doar peisaje. Mi-a oferit o pauză. O pauză de la tot ce e grăbit, zgomotos, urgent. Acolo sus, între serpentine și creste, am simțit că pot respira fără să explic nimănui de ce. Am înțeles că liniștea nu e lipsă de sunet, ci prezență de sens. Și poate că nu e întâmplător că drumul urcă atât de sus — ca să te învețe că uneori trebuie să te ridici deasupra ca să vezi limpede. Am plecat cu gândul că m-am întors. M-am întors la mine.
Secvență despre istoria drumului
Transalpina nu e doar o invenție modernă. E un drum cu rădăcini adânci, săpate în istorie și legendă. Se spune că romanii l-au folosit ca să traverseze Carpații, iar păstorii din Mărginimea Sibiului îl numeau cândva Poteca Dracului — nu din frică, ci din respect pentru sălbăticia lui. În perioada interbelică, Carol al II-lea l-a reconstruit și l-a inaugurat cu fast, motiv pentru care i se mai spune și Drumul Regelui. Dar dincolo de nume, Transalpina a fost mereu o punte — între lumi, între regiuni, între oameni. Un drum care nu separă, ci leagă. Transalpina nu e doar o destinație — e o stare. E acel loc unde România se arată așa cum e: sălbatică, frumoasă, autentică. Într-o lume în care totul se vinde, aici încă se oferă. Și dacă Țara de Vis înseamnă să descoperi locuri care te schimbă, atunci Transalpina e una dintre porțile ei. Nu trebuie decât să urci. Restul vine de la sine.Galerie foto
- «
- 1
- 2
- 3
- »